No title



Mi-am adus aminte... de o femeie. Cred ca am văzut-o în urmă cu un an.
Avea vreo cincizeci şi ceva de ani. Nimic anormal, nu?

Femeia asta, era îmbrăcată cu un costum, fustă şi sacou în carouri (potrivit, de altfel, pentru vârsta ei). Încă nimic anormal nu?

Am văzut-o într-un magazin şi ceva mi-a ajuns la ureche. Am privi în jos şi am văzut că femeia aceea purta o brăţară de picior cu clopoţei. Am rămas puţin uimită. M-am mai învârtit eu pe lângă ea, fiindcă ţineam foarte mult să îi văd faţa.

Era machiată şi îşi făcuse codiţă cu creionul. Şi da, arăta ca o femeie de cincizeci şi ceva de ani. Cu tot tacâmu': piele ridată, îmbătrânită şi ce mai au femeile în vârstă.

Okay, eu le zic la toate babe, dar femeia asta... Ei nu îi pot zice aşa. M-a impresionat prin simplul fapt că am văzut-o, că purta acea brăţară. Da. Brăţara a fost... La o asemenea vârstă trebuie să îţi curgă ceva sânge prin vene să porţi un astfel de accesoriu, nu credeţi?

Da, ştiu, aberez din nou. Nu contează. Puţină aberare face bine uneori... Nu e cazul şi acum, dar ziceam aşa... Încă îmi vine să plâng, dar tot continui să cred că va fi bine... Acum cred, nu mai sper. Am renegat speranţa.

2 comments :

  1. Si mie mi se mai intampla uneori. Raman impresionata de persoane inainte in varsta pe care le vad pe strada. Cred ca pentru nine a devenit un obicei. Deci nu e nimic anormal.

    ReplyDelete
  2. Nu stiu sigur daca de atunci, dar acum privesc destul de mult timp o persoana in varsta si ma cuprinde o melancolie...

    Ar fi destul de aiurea sa incep sa plang din senin pe strada...

    ReplyDelete