GACKT

Acest post a fost inițial scris și postat de mine pe blogul Irresistible Dreams, la data de 30 octombrie 2011. Postul în forma de aici a fost editat puțin.

Gackt s-a nascut in Okinawa, în data de 4 iulie 1973 și a fost crescut în Kyoto. Acesta susținea, din motive de publicitate, că ar fi născut în anul 1540, dar a hotărât să își dezvăluie adevărata dată a nașterii.

Dar astfel de discuții sunt și legate de numele lui. Gackt susține că se numește - sau susținea la un moment dat - Camui M.S. Gackt, dar conform unor cercetari, numele lui real ar fi Satoru Okabe.

Gackt are o soră mai mare și un frate mai mic, dar pe Internet nu pot fi găsite fotografii cu aceștia sau cu părinții săi.

O altă discuție este referitoare la orientarea sexuală a lui Gackt. Unii susțin că ar fi gay, alții că ar fi bisexual și, desigur, altii că ar fi heterosexual. Referitor la aceasta Gackt spune ca: It’s not that I like men sexually, just that I can admit when they are beautiful. But sexually I need a woman. (trad: Nu e ca îmi plac bărbații din punct de vedere sexual, dar pot să admit când sunt frumoși. Sexual, am nevoie de o femeie.)

Cariera lui muzicală a început atunci când Gackt avea vârsta de trei ani fiind forțat de părinții săi să învețe să cânte la pian. Gackt mai știe să cănte la tobe, chitară, trompetă, bas și multe alte instrumente. De asemenea, el vorbește japoneza, engleza, chineza, coreeana și puțin fanceza.

Revenind la cariera muzicală, Gackt a facut parte din formația Cain’s:Feel, apoi Malice Mizer, iar în anul 1999 a debutat solo cu melodia Mizérable, care este un extended play. La cinci luni dupa ce și-a lansat cariera solo, Kami, unul dintre componenții formației Malice Mizer și un prieten apropiat al lui Gackt, a decedat. Gackt era într-un turneu când a aflat vestea și i-a dedicat două melodii U+K si Emu ~For my Dear~.

Albume:
2000: Mars
2001: Rebirth
2002: Moon
2003: Crescent
2005: Love Letter
2005: Diabolos
2009: Re:Born

Compilații:
2004: The Sixth Day: Single Collection
2004: The Seventh Night: Unplugged
2007: 0079–0088
2010: Are You “Fried Chickenz”??
2010: The Eleventh Day: Single Collection

Gackt era cunoscut ca și… Gackt, dar la cea de-a zecea aniversare, Gackt a devenit… GACKT. Pe un blog am văzut afirmându-se că această schimbare este ceva random, dar nu, nu este random.

Gackt este și actor, el jucând în filme precum Moon Child, alături de Hyde de la L’arc en Ciel, sau Bunraku.

And some random stuff:
Gackt a lucrat ca și model pentru Yoshiyuki Konishi, are o colecție de flori artificiale, arme, cuțite și lumânări pe care le preferă luminii electrice, a fost votat cel mai sexy cântăret în revista ORICON in anul 2005 și este fan Apple. Manga favorită a lui Gackt este Banana Fish care este un shounen-ai și își numește fanii Dears.

Well, cam astea sunt câteba informații despre Gackt, preluate de pe urmatoarele situri: OMG! (OhMyGackt!), TV.com, IMDB, JapanToday si, desigur, Wikipedia.

Mai sunt multe de spus despre Gackt și vă recomand să îl ascultați și poate vă va plăcea cel puțin la fel de mult cum îmi place mie. And here comes a song of his. Enjoy!

2 comments :

  1. De acord, Gackt are o voce superba. O asculti doar odata si nu-ti mai iese din cap.
    Prima melodie care m-a obsedat de la el a fost Vanilla. O aveam si pe telefon :)) cu videoclip cu tot!
    Imi place noua interfata a blogului. Awesome job!
    Hugs!

    ReplyDelete
  2. Eu le zic cunostintelor ca vreau sa ma marit cu el. :]] I just love him!

    Thanx. M-am hotarat sa ma ocup de blog daca tot il am (greu cu widgeturile :]] ). :]

    Huggggggs and kisses!

    ReplyDelete