Ce facem când nu ne place ceva?

Nu sunt foarte sigură despre ce vreau să scriu în postul de azi, dar cred că tumblr mi-a dat o idee, indirect. 

Nu am foarte mare toleranță la persoanele care nu fac altceva decât să se plângă. Am dat unfriend, unfollow, delete și tot ce se poate da pentru lucruri din astea. Înțeleg că unor persoane nu le merge totul bine, că au probleme și simt nevoia să se descarce. Uneori intru în dicuție cu acele persoane, încerc să le ridic moralul și uneori chiar reușesc să le fac să zâmbească, iar asta se simte bine, dar atunci când cineva exagerează, se plânge de trei ori pe zi de cât de nedrepți îi sunt părinții, de cât de multă nevoie are de bani, atenție și tot ce se poate, iar printre ele se ia de toată lumea care are o părere diferită sau tună și fulgeră când cineva încearcă să îi explice ce a greșit, nu mai ține. La mine cel puțin.

Luând-o din altă perspectivă, din punctul meu de vedere lucrurile stau foarte simplu. Nu îți place ceva, schimbă acel ceva. Te deranjează o persoană online, există block, delete și alte butoane utile. Te deranjează o persoană în viața reală, vorbește cu ea, spune-i exact ce nu merge, move out, găsește pe cineva cu care să vorbești, începe tot felul de mici proiecte pe cont propriu, scrie pe blog, citește o carte, vezi un film, vezi un anime, citește o manga, ieși afară și plimbă-te, fotografiază, desenează, orice. Nu ești mulțumit de tine însuți, la fel ca mai sus, fă ceva care îți poate da satisfacție, care te poate face să te simți mai bine.

Nu consider că sunt în măsură să dau sfaturi și nici nu cred că fac asta. Mai degrabă sugerez soluții. Da, asta sună mai bine. Pur și simplu nu înțeleg fenomenul ăsta de a te plânge, eu de fiecare dată când spun că am ceva de făcut, dar mi-e prea lene, mă simt vinovată și nemulțumită de mine însămi.

Acum am senzația că mă plâng eu de lucrurile astea, dar dacă nu găsesc un subiect mai bun în următoarele zece minute, this stuff gets posted. 
 
Hugs!

2 comments :

  1. Eu sincer, cand nu imi place ceva ma enervez :)) Da, e aiurea, imatur, nepotrivit si tot restul. Totusi, fata de acum cateva luni mi s-a mai deschis mintea si reactionez ceva mai frumos...

    Si eu ma plang, desi uneori nu imi dau seama. Cred ca e normal sa ne plangeam, dar e anormal sa le cerem solutii celor din jurul nostru si mai ales sa ii plictisim cu problemele noastre.

    De exemplu eu mereu ma plang de mine, dar exact cum ai zis si tu, nu imi place ceva, atunci incerc sa schimb :)) ... Si uite ca incetul cu incetul reusesti ceva, cumva...

    Apropo :)) Imi plac posturile tale si ma bucur ca ai reinceput sa scrii si sa fii mai activa <3 Spor si succes la scris.

    Luvs and kisses :*:*:*:*:*:*:*

    ReplyDelete
  2. Stiu asta. :)) Stiu si ca e o diferenta de acum cateva luni, dar e bine. Te maturizezi frumos. ^^

    Acum o mai fac si eu, mai vorbesc cu cate o prietena si ma descarc, dar incerc sa nu exagerez. :D

    Da, asa e, daca chiar vrei, poti sa schimbi orice la tine insati. ^^

    Merci! Imi place si mie. :))

    Luuuvvvsss! >:D< :*:*:*:*:*:*:*:*

    ReplyDelete