O motocicletă parcată sub stele - Mircea Cărtărescu




O motocicletă parcată sub stele
Mircea Cărtărescu

sunt o motocicletă parcată sub stele, lângă vitrina magazinului de reparat televizoare.
din gang vine curent. sunt palidă, slăbită.
în magazin au lăsat un bec aprins, aşa că vreo două tuburi catodice,
ghivece cu asparagus si cactuşi, rafturi de cornier înţesate de carcase de televizor, casete AGFA şi cabluri
lucesc tulbure, îmi populează singurătatea.
caci mă simt singură.
în oglinda mea retrovizoare roiesc galaxiile,
aburesc stelele în roiuri globulare, îşi trimit gâfâitul radiosursele
toate îndepartându-se-n fugă, ca nişte criminali de la locul faptei
lasând o dâra de sânge în urma.

ce linişte. câteodata mă-ntreb
ce-o însemna să faci dragoste. caci ei vorbesc doar de asta. în fiecare sâmbata ei mă încaleca
şi mă târăsc pe şosele. văd dealurile, norii, soarele
picăturile de ploaie, copacii încurcându-se-n curcubeu ...
ah, cilindrii mei îmi ticăie nebuneşte. atunci chiar simt că trăiesc.
ei intra în motel şi fac dragoste.
ei sunt Stăpânii şi se simt liberi.
dar cum poate fi cineva liber când e făcut din celule?
... şi înapoi în gang; lânga vreo dacie prăfuită.

mi-e sete de dragoste. dacă aş putea iubi măcar vreun stecker cu prelungitor din vitrina asta.
mi-aş luneca degetele pe pielea lui de plastic alb, dac-ar vrea
şi dac-aş avea degete. dac-aş putea să trăiesc
măcar şi în câmpul bioelectric al cactusului ...
curând, curând o să mor, şi n-am făcut nimic în lumea asta, or să mă arunce la fiare vechi
or să îmi crape farul şi becul ars are să-mi atârne de doua firişoare de liţă.
toată viaţa i-am ajutat pe alţii să facă dragoste
iar eu o să mor printre bobine, magneţi şi ciulini.

sunt o motocicletă parcată sub stele.
dimineaţa or să mă-ncalece iar, or să-mi sucească ghidonul, or să mă ambreieze
şi iar pe asfaltul multicolor, printre dealurile roşcovane, printre munţii albaştri
prin depresiunile străbatute de râuri
peste pasajele de cale ferată, prin oraşe de provincie cristaline
rulând împotriva vântului prin stropii de ploaie şi gazul de eşapament, mâncând kilometri.
asta o însemna să faci dragoste?
oricum, asta e consolarea mea, e meseria mea, e dragostea mea.
pentru asta merită sa fii singur.


Deoarece îmi place foarte mult aceasta poezie, am ales ca aceasta să fie prima mea postare pe blog.

Niciun comentariu:

Trimiteţi un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...