me before you

Acum câteva luni am dat din greșeală de trailerul filmului Me Before You și mi-a plăcut atât de mult Emilia Clarke, râsul ei molipsitor, că am decis să văd filmul cu prima ocazie, ceea ce am și făcut. 

Înainte să-mi înșir părerile și impresiile cu privire la acest film, trebuie neapărat să menționez că Me Before You este un film bazat pe cartea cu același nume scrisă de Jojo Moyes. Uitându-mă acum peste profilul autoarei pe goodreads, am aflat că există și o a doua carte, After You, ceea ce mă face să sper și la un al doilea film. Și poate, pentru că ar dura foarte mult până la lansarea celui de-al doilea film, voi încerca să-mi fac timp să citesc cartea. Ambele, de fapt. 

Înapoi la film. Me Before You este o dramă romantică care ne spune despre relația neașteptată dintre un tânăr paralizat și îngrijitoarea lui personală. După un accident, Will și-a pierdut voința de a mai trăi, asta până când Lou decide sa-i arate că viața merită trăită. Cei doi pornesc într-o serie de aventuri, încurajați fiind și de familiile lor, iar lucrurile par să capete culoare în jurul lui Will.

Emilia Clarke este absolut fermecătoare în rolul Louisei Clark. M-a făcut să o ador pe Lou care are o personalitate plină de farmec și o energie molipsitoare. Sam Claflin în rolul lui William Traynor, pe de altă parte, te face să nu vrei să mai ieși din casă. Contrastul dintre cele două personaje principale este foarte bine realizat, iar filmul a primit de la mine o steluță special pentru actingul celor doi.

Sper că micuțul meu post v-a făcut să-i dați o șansă filmului, chiar dacă genul romance poate nu se află printre favoritele voastre (nu este nici printre favoritele mele).

Vizionare plăcută!